Despre noi

MISIUNE

La JUMPY, misiunea noastră este să creăm un spațiu unde copiii și adolescenții cresc prin joacă și mișcare, iar părinții simt siguranță și încredere deplină.

Oferim energie pozitivă, găsim soluții la orice provocare și participăm activ la distracție – pentru ca fiecare vizită să fie unică, distractivă și plină de bucurie.

Să fim parcul de trambuline din România în care copiii trăiesc cele mai multe experiențe WOW și revin de cele mai multe ori.

Ne dorim ca fiecare vizită la JUMPY să însemne mișcare, siguranță și bucurie, iar părinții să ne recomande cu încredere ca fiind locul unde copiii lor se simt în al nouălea cer.

VIZIUNE

VALORI

Zâmbim și ne pasă – Fiecare copil și părinte trebuie să simtă că este binevenit. Ne comportăm prietenos, ne implicăm și tratăm fiecare client ca pe un invitat special.

Suntem responsabili de energia pe care o aducem – Ne prezentăm la muncă cu chef, entuziasm și atitudine pozitivă. Dacă avem o zi proastă, nu o dăm mai departe – cerem ajutor, dar nu stricăm vibe-ul echipei.

Găsim soluții, nu scuze – Ne asumăm tot ce ține de noi. Dacă apare o problemă, venim cu o soluție concretă – nu cu «nu se poate», «nu e treaba mea» ori «așa am găsit».

Începem cu copilul în minte – Orice decizie luăm, de la curățenie până la ce muzică punem, o gândim din perspectiva copilului. Ne întrebăm: «Ce ar simți un copil aici?» Dacă nu e distractiv, sigur și wow – nu e JUMPY.

Facem mișcare împreună – Nu suntem doar „paznici de sală”, ci participăm activ la jocuri, trambuline, ateliere și sporturi. Suntem parte din atmosferă, ne mișcăm cot la cot cu copiii și dăm exemplu prin energie.

La JUMPY, credem că oamenii fac diferența. Echipa noastră este formată din persoane pline de energie, prietenoase și dedicate, care transformă fiecare vizită într-o experiență memorabilă.

Suntem mai mult decât supraveghetori – suntem parteneri de joacă și modele de energie pozitivă. Ne implicăm activ în activități, ne mișcăm cot la cot cu copiii și ne asigurăm că atmosfera rămâne mereu distractivă și sigură.

Fiecare membru al echipei este instruit să ofere sprijin rapid și să prevină situațiile riscante. În același timp, știm să aducem zâmbete, să încurajăm și să facem ca fiecare copil să se simtă în centrul atenției.

Pentru părinți, echipa JUMPY înseamnă încredere și grijă. Pentru copii, înseamnă prieteni noi și multă distracție.

Ne mândrim cu faptul că suntem o echipă unită, responsabilă de energia pe care o aduce, orientată spre soluții și cu copilul mereu în minte. Aceasta este promisiunea noastră: să fim mereu acolo, implicați, atenți și gata să facem din fiecare vizită la JUMPY o experiență WOW.

ECHIPA